Lymphadenectomy Indications in Endometrial Cancer. A Surgeonâ??s Dilemma in the Era of Perpetual Changes
Year: 2025
Type: article
Abstract: Introducere: Rolul limfadenectomiei în cancerul endometrial a fost mult timp controversat.Considerată iniţial utilă atât prognostic, cât şi terapeutic, practica actuală impune echilibrarea beneficiului unei stadializări mai precise cu morbiditatea procedurii.Acest review sintetizează indicaţiile actuale ale limfadenectomiei sistematice în carcinomul endometrial, integrând actualizarea FIGO 2023 şi recomandările ESGO-ESTRO-ESP 2025.Metode: Sunt analizate studiile randomizate esenţiale, recomandările ghidurilor şi tranziţia către tehnica ganglionului santinelă (SLN), cu accent pe stratificarea riscului în funcţie de histologie, grad, invazia limfovasculară (LVSI) şi profilul molecular.Rezultate: Dovezile actuale au demonstrat că limfadenectomia sistematică nu îmbunătăţeşte supravieţuirea globală sau supravieţuirea fără progresie în stadiile precoce ale bolii, în timp ce creşte semnificativ morbiditatea operatorie, incluzând incidenţa limfocelului, limfedemului şi a leziunilor vasculare sau neurologice.Ghidurile rămân complexe şi uneori ambigue, necesitând o sinteză atentă pentru a defini cu precizie situaţiile în care limfadenectomia este indicată.Algoritmii actuali plasează tehnica ganglionului santinelă (SLN) în centrul evaluării ganglionare.Limfadenectomia nu mai este justificată ca procedură de rutină; ea rămâne indicată doar atunci când SLN eşuează la pacienţii cu risc intermediar-înalt şi înalt, fiind efectuată ca disecţie latospecifică în zona unde maparea a eşuat.În stadiile avansate, obiectivul chirurgical este citoreducţia completă, cu excizia selectivă a ganglionilor voluminoşi sau suspecţi, fără disecţie sistematică; limfadenectomia sistematică nu trebuie efectuată în stadiile III-IV.Concluzie: Paradigma s-a schimbat de la aplicarea universală a limfadenectomiei către o abordare personalizată, adaptată riscului.Biopsia ganglionului santinelă reprezintă noul standard terapeutic, reducând morbiditatea fără a compromite rezultatele oncologice.Extinderea accesului la efectuarea profilului molecular, în prezent limitată în România, este esenţială pentru o stratificare corectă a riscului şi alinierea la standardele europene.
Source: Chirurgia
Language: English
Subfield: Obstetrics and Gynecology
Field: Medicine
Domain: Health Sciences
Open Access status: diamond
OpenAlex ID: W4415992207
FWCI:
Cites:
Cited by:
Related to:
